duminică, 28 decembrie 2014

PREMIUL I-Concursul „Colind de Crăciun” ediţia a IV-a




Asociaţia de ajutorare a copiilor şi tinerilor dotaţi, talentaţi şi din sistemul de protecţie a copilului aflat în dificultate „EUROACTIV” în colaborare cu Palatul Copiilor – Suceava, Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava prin Parteneriatul Educaţional nr.9866 / 18.11.2014, Iulius Mall – Suceava, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului – Suceava Parteneriatul Educaţional nr.68755 / 19.11.2014 şi Asociaţia „Alecs Group” Suceava, au organizat în data de 21.12.2014 Concursul judeţean „Colind de Crăciun” ediţia a IV-a, la Iulius Mall, unde au participat 628 de elevi din 37 de unităţi şcolare şi 3 Centre de Plasament.

Concursul „Colind de Crăciun” se înscrie în calendarul Campaniei „Şanse egale pentru toţi copiii” la a IV-a ediţie, evitând fenomenul de marginalizare a copiilor aflaţi în dificultate, dar şi promovarea tradiţiilor bucovinene.
Juriul a fost compus din 6 membri: doamna Cristina Dumitrescu – Preşedinta Asociaţiei „Produs în Bucovina”; domnişoara Diana Bucătar – de la Biroul Parlamentar nr. 16 al doamnei Deputat Sanda-Maria Ardeleanu; domnul Director Executiv Dan Ionuţ Adomniţei de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului; doamna prof. Beatrice Choleva – director la Palatul Copiilor - Suceava; domnul prof. Mihai Lungoci de la Palatul Copiilor – Suceava, doamna prof. Loredana Ceică de la Inspectoratul Şcolar – Preşedinta juriului.
Premiul I: Centrul de Plasament “Sf. Gheorghe” din Dolhasca, Şcoala Gimnazială din Berchişeşti şi Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” din Suceava;
Premiul II: Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Suceava, Şcolile gimnaziale din Ipoteşti, Şerbăneşti, Liceul Tehnologic „Nicanor Moroşan” din Pîrteştii de Jos,
Serviciul Multifuncţional pentru copii – Gura Humorului, Şcoala gimnazială din Coşna, Şcoala 2 din Vatra Dornei, Şcoala gimnazială „Traian Popovici” din Fundu Moldovei, Şcoala gimnazială „Jean Bart” din Suceava, Şcoala gimnazială Falcău din Brodina, 
 Premiul III: Centrul de Plasament „Speranţa” din Suceava, Şcoala gimnazială Baineţ din Muşeniţa, Şcoala „Ion Ciurea” din Fălticeni, Şcoala gimnazială nr.4 Suceava (învăţământ primar), Colegiul „Andronic Motrescu” din Rădăuţi, Şcoala gimnazială Botuş din Fundu Moldovei, Liceul Tehnologic „Mihai Eminescu” din Dumbrăveni,
Menţiuni: Şcolile gimnaziale din Pleşeşti, Calafindeşti, Drăguşeni, Mălini, Poiana Stampei, „Samuil Isopescu” din Costişa, Şcoala primară Văşcăuţi din Muşeniţa, Şcoala 1 din Vatra Dornei.
 Premiu special: Şcoala Gimnazială „Mihai Halunga” – Hânţeşti care a încântat publicul numeros cu jocul căiuţilor şi Şcoala gimnazială din Hârtop.
 
Elevii şcolii nostre, instruiţi de domnul profesor Bogdan Nistor, ne-au reprezentat şi de această dată cu onoare. De aceea le mulţumim şi îi felicităm! 
 


 

duminică, 26 octombrie 2014

25 octombrie - Ziua Armatei Române

Anul 2014 este anul in care s-au implinit 100 de ani de la izbucnirea Primului  razboi mondial ( 1914-1918), 70 de ani de la Actul de la 23 August 1944 (regele Mihai I a decis demiterea și arestarea lui Ion Antonescu, prim-ministrul României și Conducătorul Statului, a dispus încetarea imediată a colaborării României cu Puterile Axei și începerea tratativelor de armistițiu cu Aliații și de colaborare militară cu Uniunea Sovietică ), 25 de ani de la Revolutia din 1989 ( a constat într-o serie de proteste, lupte de stradă și demonstrații desfășurate în România, între 16 și 25 decembrie 1989, care au dus la căderea președintelui Nicolae Ceaușescu și la sfârșitul regimului comunist din România). 
      Ziua de 25 octombrie este una cu semnificații extrem de importante pentru țara noastră. Pe 25 octombrie s-a născut Regele Mihai I (93 de ani), iar în această zi este sărbătorită și Ziua Armatei Române. Sunt 70 de ani de cand Armata Romana a eliberat de sub ocupația horthystă, Transilvania de Nord.. Sărbătorirea Zilei Armatei Române este stipulată de Decretul nr. 381 din 01.10.1959. O zi de glorie si de cinstire pentru eroismul si jertfele prin care, de-a lungul vremii, ostirea noastra si-a ingemanat faptele de arme cu soarta neamului romanesc, indeplinindu-si misiunea nobila de a apara unitatea nationala si integritatea teritoriala a statului roman. La 25 octombrie 1944, glorioasa armata romana elibera ultima localitate romaneasca de sub ocupatie straina: orasul Carei. Prin lupte grele si sangeroase si fapte de eroism, armata romana a reintregit Transilvania strabuna, leaganul natiunii si civilizatiei romanesti, din al carui trup fusese rapita partea de nord-vest prin odiosul dictat de la Viena.
    In România comunistă, serviciul mili­tar era obligatoriu pentru toți cetățenii români, indiferent de sex, îndeplinindu-se în diferite forme (L14 din 28/12/72, art. 28). Barbații, puteau fi chemați pentru îndeplinirea serviciului militar, de la 20 la 50 de ani, iar femeile de la 18 la 45 de ani (L14 din 28/12/72, art. 29) Admișii și admisele la facul­ta­te făceau armata la "termen redus". Bă­ie­ții - nouă luni înaintea primului an de fa­cul­tate., iar studentele se inițiau în tainele tra­sului cu pușca pe durata studiilor. La Uni­ver­sitate, în trei ani din totalul de patru, câte o zi pe săptămână era alocată milităriei. Serviciul militar obligatoriu a fost eliminate din 2007. Forțele Armate Române sunt formate din trei categorii de arme: Forțele Terestre, Forțele Aeriene, Forțele Navale , aflate sub comanda Statului Major General, direct subordonat Ministerului Apărării Naționale. Pe timp de război, Președintele României este comandatul suprem al Forțelor Armatei. Dacă înainte de 1990 România avea efective de 300.000 de militari, ulterior armata a fost restructurată, ajungând la un număr de aproximativ 90.000 prezent. Ca urmare a aderării României la NATO în 2004, a urmat o perioadă de pregătiri intensive pentru transformarea armatei într-o instituție profesionistă. O parte dintre militarii romani, participa la misiuni internationale,  in diferite zone de conflict din lume.
Prof.istorie, Rosu Genoveva



vineri, 24 octombrie 2014

Toamna poeziei romanesti




     În apus de octombrie si miros de fruze uscate, elevii şcolii noastre s-au lăsat purtati de melancolie şi au răsfoit cărţile din bibliotecă. Ziua de astăzi au dedicat-o poeţilor George Bacovia şi George Coşbuc, din operele cărora au citit şi interpretat elevii claselor a V-a B si a VIII-a A.



     Activitatea « Toamna poeziei romanesti » a fost organizată de Biblioteca Şcolii Gimnaziale Berchişeşti, cu sprijinul doamnei director Prof. Varvaroi Rachila, al doamnei  bibliotecar Lupaescu Lăcrimioara şi al cadrelor didactice prof. Rusu Mihaela şi prof. Ioneac Marinela.





marți, 30 septembrie 2014

Biblioteca, locuinta sufletului meu




Astazi, 30.IX.2014, Scoala Gimnaziala Berchisesti  impreuna cu Primaria Berchisesti au fost gazde actiunii « Ai carte, ai parte ! », actiune organizata la incheierea proiectului « Biblioteca, locuinta sufletului meu ».  
Proiectul, desfasurat in perioada 01 mai-30 septembrie 2014, a fost organizat de Asociatia SEVA Suceava, reprezentata prin doamna Angela Zarojanu, in colaborare cu Federatia Patronala a Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii din judetul Suceava, Tipografia Lidana, Televiziunea Intermedia Suceava, Casa Corpului Didactic « George Tofan » Suceava, Ziarul Monitorul de Suceava si Scoala Gimnaziala Berchisesti. Scopul campaniei a fost dotarea cu carti a scolilor din mediul rural, campanie care s-a dovedit a fi un succes, biblioteca scolii noastre beneficiind de aproximativ 1500 de volume.
Nu am fi reusit acest lucru fara implicarea si munca depusa de doamna bibliotecar Lacramioara Lupaescu si doamna director Rachila Varvaroi, precum si fara permanentul sprijin pe care ni-l ofera doamna primar Violeta Taran, la initiativa careia comunitatea locala, oamenii de rand si oameni de afaceri din zona au donat carti pentru copiii nostri. 


duminică, 21 septembrie 2014

Turneul de mini-rugby "Viorel Lucaci"-Berchişeşti



    
La începutul lunii septembrie, echipa de rugby a şcolii noastre a participat la a treia ediţie a turneului de mini-rugby ”Viorel Lucaci”, turneu care poartă numele căpitanului echipei Steaua Bucureşti, sportiv care provine din comuna noastră. Competiţia s-a bucurat de un real succes în rândul publicului prezent în numar mare, cu atât mai mult cu cât comuna Berchişeşti a fost gazdă a evenimentului. Acesta a fost organizat de Primăria Berchişeşti, CSŞ Gura Humorului, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Suceava şi Şcoala Berchişeşti, având ca scop promovarea sportului cu balonul oval în zonă şi pregătirea juniorilor sub 16 ani pentru campionatul naţional pe zona Moldova Nord.

     La turneu au participat sportivi de la Clubul Sportiv Şcolar Unirea Iaşi, Clubul Sportiv Municipal Suceava, Liceul cu Program Sportiv Suceava, Clubul Sportiv Şcolar Gura Humorului şi, desigur, componenţii echipei Şcolii Gimnaziale Berchişeşti.

     După întrecerile copiilor şi juniorilor, a urmat un meci demonstrativ de old-boys, disputat între seniori şi fosti jucători.

     „După părerea mea, această ediție cu numărul trei a Turneului « Viorel Lucaci »a fost cea mai reușită de până acum, din toate punctele de vedere. Deși au fost peste 120 de copii și juniori, îmi pare rău că din cauza lipsei banilor nu au putut ajunge toate cluburile invitate. Mă bucur că am avut parte de o prezență numeroasă a oamenilor din Berchișești. Vreau să mulțumesc Primăriei Berchișești pentru sprijinul acordat în organizarea turneului, în special doamnei primar Violeta Țăran, ce a fost trup și suflet alături de noi în echipa de organizatori. Sperăm să avem finanțare și anul viitor și să facem din acest turneu unul important la nivel național”, a declarat organizatorul turneului, Andrei Varvaroi, jucător al echipei de seniori a CSM Suceava și antrenor la juniori la CSȘ Gura Humorului.
      Organizatorii competiției, Primăria Berchișești, CSȘ Gura Humorului, DJST Suceava și Școala Berchișești, au încercat în cadrul turneului să promoveze tinerii sportivi din localitate care s-au remarcat în competițiile naționale și internaționale, fie că este vorba de rugby, judo sau canotaj. Primul sportiv din Berchișești care a fost premiat, simbolic deocamdată, a fost rugbistul Ciprian Lucaci, jucător în vârstă de 18 ani care a câștigat bronzul cu echipa României de sub 18 ani la Campionatul European ce a avut loc în Polonia. Descoperit și format la CSȘ Gura Humorului, Ciprian este component al echipei de seniori a CSM Suceava și din sezonul viitor va ajunge la Steaua București, echipă cu care a semnat un precontract şi la care va fi coleg cu Viorel Lucaci. Cel de-al doilea sportiv din Berchișești premiat a fost Luis Horga Bulgariu, elev în clasa a VII-a la şcoala noastră, judoka ce a făcut și o demonstrație la fața locului, el fiind multiplu medaliat la  Campionatul Național. La aceeași premiere a fost prezentat și canotorul Mihai Ianoș, sportiv care s-a evidențiat în concursurile naționale, balcanice și mondiale prin mai multe medalii cucerite în diferite probe.

luni, 18 august 2014

Dorinta indeplinita


In luna iulie, Primăria Berchişeşti a fost dotată cu un microbuz pentru transportul elevilor navetişti. Evenimentul a avut loc în prezenţa primului ministru Victor Ponta şi a ministrului dezvoltării regionale şi administratiei publice, Liviu Dragnea. Cu această ocazie, doamna primar s-a alăturat elevilor Şcolii Berchişeşti aflaţi în excursie la Bucureşti. Împreună, au vizitat numeroase obiective turistice şi culturale din capitală











marți, 3 iunie 2014

"Sa cinstim istoria patriei ! ''

Elevii scolii noastre, coordonati de prof. Rosu Genoveva, participanti alaturi de aproape 1000 de elevi din 24 de unitati scolare -16 judete la Concursul National  ,,Sa cinstim istoria patriei ! '' organizat de Scoala Gimnaziala Traian, jud.Bacau ,  au castigat urmatoarele premii: Premiul I - Budeanu Diana, Premiul II, Olari Raluca, Premiul III -Cojocariu Calin, Mentiune Maier Bogdan si Obada Cleonica. Dploma de participare Tanu Alexandru.FELICITARI!

https://www.youtube.com/watch?v=HMG1bnziSXQ&feature 

duminică, 11 mai 2014

GALA PROIECTELOR EUROPENE



De Ziua Europei, 9 mai 2014,  prof. Corniciuc Otilia pentru Comenius, Uk, 2010 şi prof. Roşu Genoveva Mioara, pentru Vizita de Studiu, Finlanda, 2011 au fost premiate în cadrul Galei proiectelor europene, desfaşurată la Conacul Domnesc -Suceava.
 In perioada 10-14 octombrie 2011, prof.Roşu Genoveva Mioara a reprezentat România în Vizita de Studiu efectuată la JAMK UNIVERSITY OF Applied Sciences, în oraşul JYVASKYLA din FINLANDA. A impărtăşit această experienţă purtând numele ,, Simpla poveste …din Finlanda “ în ,, Cartea cu poveşti in mişcare “, ce va fi tiparită de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava. Gala proiectelor europene de la Suceava a fost un moment special, un moment de recunoştinţă pentru cei ce trudesc in şcoli, pentru cei ce dau ,,lumină din lumina lor” elevilor.  37 de unităţi de învăţământ din judeţ au fost evidenţiate în cadrul celei de-a doua ediţii a Galei proiectelor europene, eveniment festiv ce îşi propune recunoaşterea iniţiativelor europene ale şcolilor sucevene, ale cadrelor didactice şi ale elevilor implicaţi în proiecte europene în perioada 2007-2013. În total, au fost evidenţiate 155 de cadre didactice care au primit trofee, plachete şi diplome şi 110 elevi, aceştia fiind recompensaţi cu diplome, tricouri şi şepci. 
Evenimentul organizat de Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Suceava a fost găzduit de Conacul Domnesc, invitaţi de primă mână din judeţ, exponenţi ai administraţie judeţene, universitari şi oameni de cultură răspunzând afirmativ invitaţiei de a lua parte la ceremonie. Au fost prezenţi preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) – Cătălin Nechifor, prefectul judeţului – Florin Sinescu, vicepreşedinţii CJ – Ilie Niţă şi Alexandru Rădulescu, prorectorul USV – prof. dr. ing. Mihai Dimian, prof. univ. dr. Florin Pintescu, inspectori de specialitate ai IŞJ Suceava.


 Prof. Roşu Genoveva 




 

marți, 29 aprilie 2014

"Sa stii mai multe, sa fii mai bun"... la gradinita

Prescolarii Scolii Berchisesti, indrumati de doamnele educatoare Gina Horga-Bulgariu, Elena Horga, Senorica Padure si de domnul prof. pentru invatamantul primar Ioan Ilica au desfasurat activitati diverse, interactive in cadrul saptamanii "Sa stii mai multe, sa fii mai bun", in perioada 7-11 aprilie 2014:



vineri, 21 martie 2014

ZILELE FRANCOFONIEI... LA BERCHISESTI



Ca de obicei, la Scoala Gimnaziala Berchisesti s-au sarbatorit zilele francofoniei, in preajma zilei de 20 martie. Elevii claselor V-VIII au realizat proiecte despre tarile francofone pe care le-au prezentat in fata colegilor si a cadrelor didactice. Desi au existat si mici “erori”, participantii trebuie incurajati si felicitati. La anu’ va fi mai bine. Succes!
Prof.  G.Cojocariu












miercuri, 19 februarie 2014



         Joi, 20 februarie 2014, Scoala Gimnaziala Berchisesti va organiza ,,Ziua portilor deschise pentru clasa pregatitoare''.

duminică, 26 ianuarie 2014

24 ianuarie 1859- Unirea Principatelor

« Unirea a fost un vis de veacuri al romanilor.,,Pentru dansa, ei traira, muncira, suferira si  murira. »
                                                                 Nicolae  Bǎlcescu




Scoala Gimnaziala Berchisesti, prin doamna director prof.Rachila Varvaroi  si profesorii Bogdan Nistor, Oana Tarnovan, Constantin Gogan, si Ionut Coca , a organizat o ampla manifestare cultural-artistica dedicata aniversarii a 155 de ani de la Unirea Principatelor Romane, moment cu semnificatii adanci in istoria poporului roman.

Actiuneaavut ca scop insusirea si dezvoltarea valorilor fundamentale ale istoriei si culturii nationale prin cunoasterea semnificatiei zilei de 24 ianuarie si contributia acestui eveniment la infaptuirea Marii Uniri.

Cunoasterea marilor personalitati care au participat la Unirea de la 1859, curajul si onestitatea de care au dat dovada acei oameni si lupta  pentru faurirea Unirii au fost ideile de la care s-a pornit in organizarea evenimentului adresat elevilor si comunitatii locale berchisestene.

Activitatea a debutat cu discursul sustinut de oaspetele de seama al zilei, prof.univ.dr. Mihai Iacobescu, a carui prezenta ne-a onorat si care a vorbit publicului despre insemnatatea zilei de 24 ianuarie pentru istoria noastra nationala.

Programul a continuat cu punerea in scena, de catre elevii nostri, a piesei de teatru “Mos Ion Roata si Unirea”, cu  cantece inchinate Unirii, dansuri populare specific bucovinene, iar in final, cu totii, au format si jucat Hora Unirii, la indemnul doamnei primar Violeta Taran, care, ca de fiecare data, ne-a fost alaturi si ne-a sprijinit.
Multumim cadrelor didactice care s-au implicat in organizarea si desfasurarea activitatii: doamnele educatoare Senorica Padure si Elena Horga, domnul institutor Ionel Ilica si domnii profesori Bogdan Nistor, Oana Tarnovan, Constantin Gogan si Ionut Coca, precum si Primariei Berchisesti.


Adăugaţi o legendă


vineri, 24 ianuarie 2014

24 Ianuarie - 155 de ani de la Unirea Principatelor Romane



Aceasta zi importanta pentru istoria noastra a fost marcata cu solemnitate, in intreaga tara, indoliata in urma tragicului accident aviatic din 20 ianuarie.

        Prof. Rosu Genoveva a desfasurat  o   activitate ampla, adaptata nivelului elevilor, disciplinelor istorie, cultura civica, educatie plastica, optional ,,Elemente de istorie locala”, dar si la dirigintie, respectand totodata si programa scolara. Ca timp , activitatea a cuprins intreaga saptamana , 20-24 ianuarie 2014.  A vizat  toti elevii claselor V-VIII. Astfel, clasele a V-a A, a VIA, a VI-a B au realizat la Ed.plastica desene pe tema unirii; la cultura civica, clasele a VII-a A si B, s-a discutat despre legi, drepturi, constitutii  in societatea moderna, la Optional ,,Elemente de istorie locala‘’ clasele a VIII-a A si B, despre Berchisesti si unirea din 1859; la dirigintie, elevii au descoperit prin jocuri informatii despre unire, din surse date. La istorie, elevii claselor a VII-a A  si B s-au intrecut pe grupe, pe tema unirii. La cl.VI –VIII, unii elevi au intocmit referate si proiecte, care au fost prezentate in fata colegilor. La final, desenele au fost expuse in hol.

     Alexandru Ioan Cuza, domnul Unirii din 1859, este o personalitate istorica indragita de elevi, despre care ei studiaza nu doar in lectiile de istorie, ci si la limba si literatura romana, in clasele primare. A fost ales la 5 ianuarie 1859 la Iasi, apoi la 24 ianuarie la Bucuresti, infaptuindu-se astfel unirea Moldovei cu Tara Romaneasca. Devenit domnitor, Cuza a dus o sustinută activitate politică ;i diplomatică pentru recunoasterea unirii Moldovei si Tării Românesti de către Puterea suzerană si Puterile Garante si apoi pentru desăvârsirea unirii Principatelor Române pe calea înfăptuirii unitătii constitutionale si administrative, care s-a realizat în ianuarie 1862, când Moldova si Tara Românească au format un stat unitar, adoptând oficial, în 1862, numele de România si formând statul român modern, cu capitala la Bucuresti, cu o singură adunare si un singur guvern. Cuza initiază importante reforme interne: secularizarea averilor mânăstiresti (1863), reforma agrară (1864), reforma învătământului (1864), reforma justitiei (1864) s.a., care au fixat un cadru modern de dezvoltare al tării. Cuza a fost obligat să abdice în anul 1866 de către o largă coalitie a partidelor vremii, denumită si Monstruoasa Coalitie, din cauza orientărilor politice diferite ale membrilor săi, care au reactionat astfel fată de manifestările autoritare ale domnitorului.



Prof.Rosu Genoveva