vineri, 11 decembrie 2009
Decembrie in sarbatoare.....in scoala noastra
Ultima zi de scoala a fost pentru institutia noastra una plina de evenimente. Elevii clasei a V-a B, impreuna cu diriginta lor (subsemnata ), au sustinut lectia Decembrie in sarbatoare ,lectie la care au participat profesorii diriginti din scoala. Activitatea a avut ca scop cunoasterea si respectarea datinilor, obiceiurilor si traditiilor specifice sarbatorilor lunii decembrie.
Elevii au evidentiat semnificatia sarbatorilor cuprinse in aceasta luna, de la 1 decembrie pana la 31 decembrie, au participat activ la desfasurarea activitatii prin contributie personala,au fost antrenati sa-si imbogatiasca viata spirituala si sufleteasca cunoscand traditii, obiceiuri din diferite zone ale Romaniei, din diferite tari ale Europei si de pe celelalte continente.
Va prezentam si cateva imagini din timpul desfasurarii lectiei :
Tot astazi, elevi ai claselor V-VIII au sustinut un mini concert de colinde, sub indrumarea prof.pr.Ioan Ilincai, concert care ne-a adus in suflete linistea muzicii de Craciun :
O alta activitate de astazi a fost cea a unui grup de elevi care, impreuna cu doamna profesoara Cucu Elena, au atras atentia asupra pericolului incalzirii globale, purtand haine confectionate din materiale reciclabile si deseuri. Au fost foarte frumosi, la fel si initiativa lor si a doamnei profesoare . Iata cateva imagini din timpul paradei :
marți, 8 decembrie 2009
De sărbători

miercuri, 2 decembrie 2009
Ziua nationala a Romaniei
La multi ani !
La 1 decembrie 1918, Adunarea Naţională de la Alba Iulia, constituită din 1228 delegaţi, şi sprijinită de peste 100.000 de persoane adunate la eveniment din toate colţurile Ardealului şi Banatului, a adoptat o Rezoluţiune care consfinţeşte unirea tuturor românilor din Transilvania, întreg Banatul (cuprins între râurile Mureş, Tisa şi Dunăre) şi Ţara Ungurească (Crişana, Sătmar şi Maramureş) cu România.
Ziua de 1 decembrie 1918 marchează bilanţul luptei românilor pentru întregire statală, care vine să încununeze precedentele acţiuni ale fraţilor din Basarabia (27 martie 1918) şi Bucovina (15 / 28 noiembrie 1918). Poporul român a valorificat conjunctura internaţională creată în urma Primului Război Mondial şi a ştiut să se afirme în contextul mişcării de eliberare a popoarelor şi al victoriei principiului naţionalităţilor în Europa.
Rezoluţia votată de Marea Adunare Naţională, proclama:
Deplină libertate naţională pentru toate popoarele conlocuitoare.
Fiecare popor se va instrui, administra şi judeca în limba sa proprie prin indivizi din sânul său şi fiecare popor va primi drept de reprezentare în corpurile legiuitoare şi la guvernarea ţării în proporţie cu numărul indivizilor ce-l alcătuiesc.
Egală îndreptăţire şi deplină libertate autonomă confesională pentru toate confesiunile din Stat.
Înfăptuirea desăvârşită a unui regim curat democratic pe toate tărâmurile vieţii publice. Votul obştesc, direct, egal, secret, pe comune, în mod proporţional, pentru ambele sexe, în vârstă de 21 de ani la reprezentarea în comune, judeţe ori parlament.
Desăvârşită libertate de presă, asociere şi întrunire, libera propagandă a tuturor gândurilor omeneşti.
Reforma agrară radicală. Se va face conscrierea tuturor proprietăţilor, în special a proprietăţilor mari. În baza acestei conscrieri, desfiinţând fidei-comisele şi în temeiul dreptului de a micşora după trebuinţă latifundiile, i se va face posibil ţăranului să-şi creeze o proprietate (arător, păşune, pădure) cel puţin atât cât o să poată munci el şi familia lui. Principiul conducător al acestei politici agrare e pe de o parte promovarea nivelării sociale, pe de altă parte, potenţarea producţiunii.
Muncitorimei industriale i se asigură aceleaşi drepturi şi avantagii, care sunt legiferate în cele mai avansate state industriale din Apus.
divertisment portal stiri
Legea Unirii a fost ratificată prin Decretul-Lege No. 3631 din 11 decembrie 1918 de către regele Ferdinand I şi votată de Adunarea Deputaţilor în şedinţa din 29 decembrie 1919, în unanimitate.
sursa wikipedia.org
Abonați-vă la:
Postări (Atom)