joi, 31 ianuarie 2019

Săptămâna nonviolenței


   
  În cadrul Săptămânii Nonviolenței, elevii școlii noastre au desfășurat activități centrate pe consiliere de grup, dezbateri, mese rotunde, în cadrul proiectului Violența nu este soluția! Acesta și-a propus realizarea unui mediu favorabil dezvoltării unor comportamente paşnice în rândul elevilor printr-un management eficient al conflictelor şi implicarea diriginților şi a părinţilor în crearea unor contexte de învăţare adecvate comportamentului civilizat.

            Proiectul a debutat cu activitatea Analiza fenomenelor de violență din școală, în cadrul căreia coordonatorul proiectului, doamna director Loredana Dura, a prezentat proiectul Comisiei de disciplină (care are rol şi de prevenire şi combatere a violenţei şcolare), reprezentanților părinților, precum şi Consiliului elevilor. Au fost, de asemenea, distribuite chestionare elevilor și întocmit un raport asupra fenomenelor de violență din școală.

            A avut loc Informarea părinţilor elevilor şcolii cu privire la fenomenele de violenţă, prilej cu care diriginţii au prezentat materiale informative şi au dezbătut problematica violenţei şcolare alături de părinţi. Părinţii au fost antrenaţi în oferirea de soluţii pentru combaterea fenomenului.

            În cadrul activității Credința, cultura și arta – alternative ale violenței, elevii au realizat materiale (desene, grafică pe calculator, fotografii, filmuleţe scurte, compuneri, eseuri, pliante, spoturi) având ca temă violenţa în şcoală. Preotul comunității a fost invitat să prezinte, din perspectivă religioasă, efectele negative ale violenței verbale și fizice și să exemplifice puterea iubirii aproapelui, a iertării și toleranței. Agentul de poliție a dezbătut, împreună cu elevii, problema violenței, efectele încălcării legilor și regulamentelor.

            Pentru a discuta despre Capcanele Violenţei, au fost susținute lecţii în cadrul orelor de dirigenție, având ca temă „Violenţa şcolară”.

            Cu scopul îmbunătăţirii comunicării elev-elev, profesor-elev, pentru crearea unui climat şi a unor relaţii pozitive cu clasele de elevi şi de asemenea pentru stabilirea de comun acord a unor măsuri de mediere a conflictelor au fost create Bănci ale prieteniei, locul unde se vor media și rezolva conflictele apărute la nivelul colectivelor.

            Ziua cuvintelor magice a fost o altă activitate din cadrul proiectului, în care elevii și-au  adresat mesaje de apreciere, iertare, propuneri de activități comune folosind „cuvintele magice”. Mesajele au fost scrise pe foi de flip-chart și expuse pe partea interioară a ușii clasei.

            Activitatea Stop violenței! s-a realizat în parteneriat cu Fundația Te Aud România și a fost coordonată de d-na psiholog Ella Ștefănescu. Jocurile interactive, povestile educative, dialogul au adus în prim plan relațiile interumane, modalități de reducere a fenomenului violenței, mijloace de coeziune a grupului, comportamentul față de cei agresivi.

    
        Competițiile sportive – modalități de întărire a coeziunii de grup și Carta antiviolență au fost alte două activități care au vizat diminuarea fenomenelor de violență prin oferirea de altenative și sensibilizarea elevilor referitor la acest subiect.



            Prin desfășurarea acestui proiect, am urmărit implicarea mai activă a  elevilor și părinților în acțiuni de combatere a violenței in mediul școlar, diminuarea fenomenului violenței și cultivarea respectului și a toleranței, elemente cheie în formarea educației copiilor.






vineri, 25 ianuarie 2019

UNIRE-N CUGET ȘI-N SIMȚIRI


  
În 2019 se împlinesc 160 de ani de la UNIREA PRINCIPATELOR ROMÂNE, unul dintre cele mai mari evenimente ce a avut loc în istoria neamului românesc, unire ce s-a înfăptuit sub conducerea lui ALEXANDRU IOAN CUZA la 24 IANUARIE 1859. Deşi a domnit doar 7 ani, realizările sale au fost semnificative, urmărind să ducă la îndeplinire programul unionist exprimat în adunările ad-hoc, iar reformele sale au contribuit la modernizarea ţării. Cele mai importante măsuri au fost: în 1863, Legea secularizării averilor mănăstireşti închinate (trecerea în proprietatea statului a averilor mănăstirilor închinate); în mai 1864, Legea electorală menţine votul cenzitar, cu un cens mai scăzut, ceea ce duce la creşterea numărului de alegători; în mai 1864, Statutul Dezvoltător al Convenţiei de la Paris care are rol de constituţie; în august 1864, Legea agrară, împroprietărirea ţăranilor cu loturi în folosinţă, în funcţie de numărul de vite, cu răscumpărare în 15 ani; în noiembrie 1864, Legea instrucţiunii prin care învăţământul primar devine gratuit şi obligatoriu; în decembrie 1864, Codul Civil prin care se modernizează sistemul juridic. 
Elevii trebuie să cinstească şi să fie mândri de pagina de istorie a poporului român, pagină scrisă de Alexandru Ioan Cuza. Prin activitățile proiectului, s-a urmărit ca elevii să cunoască importanţa istorică a zilei de 24 ianuarie, să-şi stimuleze creativitatea prin transpunerea în desen, pictură, colaje a marelui eveniment, să participe cu interes la activităţile propuse. 
 Ion Creangă, Vasile Alecsandri, Dumitru Almaş,  fac parte dintre  poeţii şi scriitorii români care au închinat numeroase pagini acestui mare eveniment: UNIREA. 
,,Cât or fi români pe lume
  Cât va fi pe cer un soare
  A lui Cuza mare nume
  Să fiţi siguri că nu moare.”
 (Vasile Alecsandri)
Elevii, coordonați de înv. Nutu Daniela, înv. Nuțu Marcel, prof. Roșu Genoveva și bibliotecar Lupaescu Lăcrămioara, au realizat activitatea ,,Unirea și literatura” (citirea unor lecturi care prezintă aspecte inspirate de marele eveniment: ,,Moş Ion Roată şi Vodă Cuza” de Ion Creangă; ,,Moş Ion Roată şi Unirea” de Ion Creangă, creaţii proprii, ,,Hora Unirii” de V.Alecsandri, ,,Unirea“ de Virgil Carianopol, ,,Toţi românii cântă Hora Unirii" de Dumitru Almaş  etc; ,,Unirea văzută prin ochi de copil” realizarea unor creaţii plastice inspirate de evenimentele şi imaginile prezentate; concurs: joc de rol „Ocaua lui Cuza”; citate despre Alexandru Ioan Cuza.
                                                                                                                              Prof.Roșu Genoveva

miercuri, 16 ianuarie 2019

Noi și Eminescu

Ziua de 15 ianuarie a reprezentat, și anul acesta, un prilej de a ne reîntâlni cu opera și personalitatea poetului nepereche. Elevii au abordat creația eminesciană recitând, descoperind muzicalitatea versurilor, ilustrând grafic imagini  artistice din poezii, dar și aplecându-se asupra unor aspecte legate de viața și personalitatea poetului, importanța sa în epocă și influența asupra generațiilor viitoare.
Activitățile desfășurate au fost realizate cu sprijinul doamnei bibliotecare si al cadrelor didactice.