luni, 30 noiembrie 2020

„Cea mai mare lecție din lume”, organizată de UNICEF

 

Elevii claselor V-VIII de la Școala Gimnazială Berchișești au participat în perioada 20-27 noiembrie 2020, în cadrul orei de Educație Socială, la „Cea mai mare lecție din lume”, în contextul Zilei Internaționale a Drepturilor Copilului – 20 noiembrie, organizată de UNICEF, pe tema "Cum ne debarasăm responsabil de măștile folosite- Acțiune colectivă pentru limitarea impactului schimbărilor climatice”. În cadrul lecției, elevilor li s-au prezentat materiale și filmulețe primite de la UNICEF, pe baza cărora aceștia și-au argumentat propriile păreri legate de problemele cu care se confruntă planeta, au aflat care sunt obiectivele de dezvoltare durabilă, apoi o parte dintre ei au răspuns unor chestionare sau au realizat lucrări deosebite ce au fost încărcate pe site-ul UNICEF. Elevii au considerat o provocare această acțiune și au participat cu interes alături de copii din toate țările la ,,Cea mai mare lecție din lume!

prof. Genoveva Bîrgovan

 








 

 

vineri, 27 noiembrie 2020

1 Decembrie – Ziua Marii Uniri

 

Astăzi, pe data de 27 noiembrie 2020, elevii clasei pregătitoare și ai clasei a IV-a de la Școala Primară Corlata coordonați de domnișoara profesor Șutu Maria și elevii clasei a IV-a de la Școala Gimnazială Berchișești coordonați de domnișoara profesor Popovici Anamaria au desfășurat împreună o activitate dedicată Zilei Naționale a României ce a avut ca scopuri cunoașterea unor elemente de istorie a poporului român, precum și stimularea dorinței de cunoaștere și a sentimentelor patriotice.

            Deși a fost primul an în care activitățile specifice Zilei Marii Uniri  s-au desfășurat în întregime în spațiul clasei virtuale, elevii au arătat același entuziasm, bucurându-se împreună de marea sărbătoare a poporului român.

            Copilașii au descoperit cu interes cum s-a născut România Mare, prin intermediul unor materiale informative, jocuri interactive, dar și din povestiri istorice pe care le-au citit cu plăcere.  Boboceii de la clasa pregătitoare au recitat poezioare patriotice învățate cu sârguință, ca răsplată pentru colegii mai mari care le-au citit povești.

            Unindu-și forțele, elevii celor trei clase au rezolvat împreună un rebus, dând sens expresiei ,,Unde-s mulți, puterea crește”. În ultima parte a activității, elevii și-au dovedit priceperea realizând diverse lucrări practice în culorile tricolorului. Toți elevii au fost felicitați pentru implicarea lor în activitate și au primit diplome de participare.

            Ziua Națională este un bun prilej de a aborda subiecte pe teme de istorie, ocazie cu care inducem copiilor sentimente de dragoste și respect pentru limba română, țara noastră, poporul român, strămoșii noștri, pentru  obiceiurile și tradițiile strămoșești, pentru istoria și eroii noștri, precum și sentimentul de mândrie că sunt urmașii unor oameni curajoși și iubitori de neam și țară.

prof. înv. primar Popovici Anamaria