miercuri, 29 noiembrie 2017

Mândri că suntem bucovineni!





 Mândri că suntem bucovineni, proiect dedicat zilei Bucovinei, a pornit de la ideea că ,,Dacă nu ne cunoaștem istoria locală, nu știm cine suntem!”. Inevitabil apare și întrebarea - Ce vom lăsa moştenire generaţiilor viitoare de copii? - știut fiind faptul că într-o epocă a tehnologizării, atât copiii cât și  noi, adulții, nu mai avem răbdare să apreciem valorile tradiționale pe care ni le-au lăsat cei de dinaintea noastră. Opționalul ,,Istorie orală: Istorie trăită-istorie povestită” desfășurat la clasa a VIII-a vine în sprijinul acestui fapt, însă și elevii claselor a V-a A, a VI-a A, a VII-a A au dorit să descopere de ce e o mândrie să fii bucovinean. Au cercetat, s-au informat, au discutat cu parinții, cu bunicii; au admirat casele vechi din sat, scoarțele și carpetele, blidele de lut, rodul meșteșugurilor tradiționale. S-au mirat de graiul nostru dulce bucovinean, păstrat de cei mai în vârstă: șparhat, șuflada, șaflic, hăndrălăi, colișer, cotoz, bujală, basalagă, etc. Mâncarea tradițională care amintește de copilărie și locurile natale, portul național pe care elevii îl îmbracă la sărbători și la serbări școlare, istoria Bucovinei, mănăstirile, monumentele, muzeele, caii și câinii, folclorul, tradițiile și obiceiurile, peisajele extraordinare, calitatea oamenilor harnici din Bucovina, frumusețea lor sufletească...
Elevii au lucrat în echipe, au prezentat de Ziua Bucovinei rezultatele muncii lor, iar la final au expus lucrările.
Cu siguranță, a crescut interesul elevilor de a cunoaște și respecta valorile care ne definesc ca bucovineni! 
prof.Roșu Genoveva

  


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu