luni, 9 martie 2015
„De ziua Mamei”
vineri, 6 martie 2015
Întâlnire managerială la Berchişeşti
Vineri, 6 martie 2015, şcoala noastră a fost gazdă primitoare întâlnirii semestriale a managerilor de şcoli din zona Gura Humorului, având ca temă Dezvoltarea autonomiei instituţionale prin asumarea responsabilităţilor care decurg din descentralizarea curriculară, a resurselor umane şi financiare.
În cadrul reuniunii, doamna director prof. Rachila Varvaroi a susţinut un referat pe tema dată, antrenând în discutii oaspeţii prezenţi.
De asemeni, şcoala noastră consideră că obiceiurile şi tradiţiile sunt parte importantă a culturii româneşti, sunt definitorii pentru români şi dau identitate acestora, iar noi nu ne dorim ca obiceiurile şi tradiţiile româneşti să reprezinte o sumă de valori perimate şi inactuale, deoarece de ele depinde valoarea noastră ca oameni şi bogăţia spirituală în oricare comunitate am trăi. Acestea ne însoţesc în evenimentele cruciale ale existenţei noastre, au rolul de a regla şi consolida relaţiile în comunitatea din care facem parte. Astfel, cu prilejul acestei întâlniri, am desfăşurat proiectul educaţional extracurricular Tradiţiile-zestrea poporului român.
Prin activităţile propuse în cadrul proiectului s-a urmărit cunoașterea și valorificarea obiceiurilor şi tradiţiilor populare în creații proprii ale copiilor, stimularea creativităţii, cultivarea şi dezvoltarea spiritului de competiţie, diversificarea activităţilor de timp liber ale copiilor, oferindu-le posibilitatea de a încerca sentimentul de admiraţie şi de respect faţă de valorile estetice din creaţia populară şi tradiţională românească.
Rolul cadrelor didactice este de a-i face pe copii să înveţe, să preţuiască şi să respecte obiceiurile şi tradiţiile poporului în care s-au născut, să iubească meleagurile natale, portul românesc, dar şi sărbătorile care ne aduc în suflete atâta bucurie.
În sprijinul desfășurării proiectului, atât preocuparea cadrelor didactice pentru conservarea și valorificarea patrimoniului tradiţiilor şi obiceiurilor româneşti, cât și realizarea unui schimb de experiență între cadre didactice și elevi au reprezentat căi de succes în promovarea și realizarea activităţilor :
Berchişeşti-vatră folclorică bucovineană (şezătoare-tradiţii şi continuitate), „Babele”(scenetă), Mărţişor-dar din suflet românesc (workshop lucrări practice), Tradiţii reflectate în pictură (workshop arte plastice).
Întâlnirea de la şcoala noastră s-a bucurat de prezenţa managerilor de şcoli din zona noastră, a unor oaspeţi din cadrul ISJ Suceava, precum şi oficialităţi din Primăria Berchişeşti care, ca de fiecare data, ne-a fost alături şi ne-a sprijinit.
În cadrul reuniunii, doamna director prof. Rachila Varvaroi a susţinut un referat pe tema dată, antrenând în discutii oaspeţii prezenţi.
De asemeni, şcoala noastră consideră că obiceiurile şi tradiţiile sunt parte importantă a culturii româneşti, sunt definitorii pentru români şi dau identitate acestora, iar noi nu ne dorim ca obiceiurile şi tradiţiile româneşti să reprezinte o sumă de valori perimate şi inactuale, deoarece de ele depinde valoarea noastră ca oameni şi bogăţia spirituală în oricare comunitate am trăi. Acestea ne însoţesc în evenimentele cruciale ale existenţei noastre, au rolul de a regla şi consolida relaţiile în comunitatea din care facem parte. Astfel, cu prilejul acestei întâlniri, am desfăşurat proiectul educaţional extracurricular Tradiţiile-zestrea poporului român.
Prin activităţile propuse în cadrul proiectului s-a urmărit cunoașterea și valorificarea obiceiurilor şi tradiţiilor populare în creații proprii ale copiilor, stimularea creativităţii, cultivarea şi dezvoltarea spiritului de competiţie, diversificarea activităţilor de timp liber ale copiilor, oferindu-le posibilitatea de a încerca sentimentul de admiraţie şi de respect faţă de valorile estetice din creaţia populară şi tradiţională românească.
Rolul cadrelor didactice este de a-i face pe copii să înveţe, să preţuiască şi să respecte obiceiurile şi tradiţiile poporului în care s-au născut, să iubească meleagurile natale, portul românesc, dar şi sărbătorile care ne aduc în suflete atâta bucurie.
În sprijinul desfășurării proiectului, atât preocuparea cadrelor didactice pentru conservarea și valorificarea patrimoniului tradiţiilor şi obiceiurilor româneşti, cât și realizarea unui schimb de experiență între cadre didactice și elevi au reprezentat căi de succes în promovarea și realizarea activităţilor :
Berchişeşti-vatră folclorică bucovineană (şezătoare-tradiţii şi continuitate), „Babele”(scenetă), Mărţişor-dar din suflet românesc (workshop lucrări practice), Tradiţii reflectate în pictură (workshop arte plastice).
Întâlnirea de la şcoala noastră s-a bucurat de prezenţa managerilor de şcoli din zona noastră, a unor oaspeţi din cadrul ISJ Suceava, precum şi oficialităţi din Primăria Berchişeşti care, ca de fiecare data, ne-a fost alături şi ne-a sprijinit.
marți, 3 martie 2015
DE MARTISOR, SUB SEMNUL PRIETENIEI!
Clasa a VII-a A, coordonator prof. Rosu Genoveva, a participat luni, 2
martie 2015, la Scoala Gimnaziala ,,Ion Barbir” Capu Campului, unde s-a
desfasurat o noua activitate care a inclus doua clase a VII-a de la scoala gazda,
coordonatori prof. Micu Catalina si prof. Stefancu Vasile, dar si clasa a VII-a
de la Scoala Valea Moldovei, coordonator prof. Geaman Elena si bibliotecar
Geaman Lucian. Dragobetele si 1 Martie au fost temele principale.
S-a prezentat semnificatia celor doua zile, apoi prezentarea unor scenete de
catre elevii gazda, urmata de lucrari realizate in cadrul unor ateliere de
creatie( semne de carte, felicitari, completarea unui puzzle despre prietenie).
Fiecare clasa a primit cate o diploma. S-au schimbat martisoare si elevii au socializat,
dorindu-si sa se reintalneasca in aprilie la Scoala Gimnaziala Berchisesti.
prof. Genoveva Rosu
marți, 3 februarie 2015
Calendarul evaluărilor/simulărilor - semestrul al II-lea
Simulările Evaluării Naţionale
Simularea evaluării naţionale pentru elevii clasei a VIII-a din anul şcolar 2014-2015
23 februarie 2015 - Limba şi literatura română – probă scrisă
24 februarie 2015- Matematică – probă scrisă
25 februarie 2015 - Limba şi literatura maternă – probă scrisă
6 martie 2015 - Afişarea rezultatelor
Evaluările Naţionale de la clasele primare şi gimnaziu
Pe elevii mai mici îi aşteaptă Evaluările Naţionale, care se dau la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a
Evaluarea competenţelor fundamentale la finalul clasei a II-a – EN II:
18 mai 2015 Scris – Limba română
19 mai 2015 Citit – Limba română Scris-Citit – Limba română pentru minorităţile naţionale
20 mai 2015 Matematică
21 mai 2015 Scris – Limba maternă
22 mai 2015 Citit – Limba maternă
Evaluarea competenţelor fundamentale dobândite în ciclul primar la finalul clasei a IV-a – EN IV:
26 mai 2015 Limba română
27 mai 2015 Matematică
28 mai 2015 Limba maternă
Evaluarea elevilor la finalul clasei a VI-a – EN VI:
2 iunie 2015 Limbă şi comunicare
3 iunie 2015 Matematică şi Ştiinţe ale naturii
sâmbătă, 31 ianuarie 2015
" HORA PRIETENIEI “
Aceasta
prima intalnire a elevilor din cele 4 scoli s-a desfasurat la Berchisesti si a
cuprins: o expozitie de pictura (peisaje,
elemente traditionale bucovinene) realizata cu sprijinul Scolii de Arte ,,
Ion Irimescu” Suceava, coordonator prof.
Craciun Dana-Elena; concurs de sah, dame
sah, moara, darts, coordonatori prof. Craciun Anton-Adrian si prof. Botcovschi
Ciprian ; concurs de tenis de masa, coordonatori prof.Coca Ionut, prof. Coca
Mihai, prof. Sasu Emil; activitatea ,,De ziua Unirii!”, vizand momentul unirii
de la 1859, coordonatori prof. Rosu
Genoveva si prof.Sasu Emil. Momentul folcloric sustinut de elevele Bialy Ana-Maria si Pohoata Maria-Mihaela a fost coordonat de prof. Sveduneac Mirela. La
final, cei prezenti s-au prins in ,, Hora Unirii”.
Toti elevii au primit
diplome de participare, iar cei cu rezultate foarte bune au primit premii
constand in diverse obiecte provenind din donatiile prof. Craciun Anton Adrian, prof. Coca Ionut
si a prof. Rusu Mihaela. Elevii si profesorii
implicati in proiect asteapta cu nerabdare urmatoarea activitate.
prof. Genoveva Rosu
vineri, 23 ianuarie 2015
ALIMENTATIE SANATOASA – ORGANISM SANATOS
Miercuri, 21 ianuarie, elevii claselor a V-a A şi B de la Şcoala Gimnazială Berchişeşti, îndrumaţi de d-na prof. Sinorica Oanea au desfăşurat activitatea Alimentaţie sănătoasă-organism sănătos în scopul conştientizării faptului că alimentaţia reprezintă un factor foarte important în menţinerea stării de sănătate şi evitarea imbolnavirilor.
Activităţile au constat în
- Vizionarea unui material ppt despre sindromul FAST-FOOD, bauturilor energizante si a celor mai periculoase mancaruri, dar si a unor pliante drept material informativ;
- Gruparea elevilor pe echipe şi rezolvarea unor chestionare;
- Interpretarea rezultatelor obţinute în urma rezolvării chestionarelor;
- Realizarea unei expoziţii de desene, postere şi fotografii cu tema alimentaţiei.
şi au urmărit
- Inţelegerea rolului alimentaţiei in creşterea armonioasă a copilului;
- Conştientizarea elevilor şi comunităţii de pericolul E-urilor şi efectele lor daunatoare asupra sănătăţii;
- Formarea unor deprinderi la grupul ţintă prin care să-şi rezolve unele probleme de sănătate prin alimentaţie;
- Înţelegerea importanţei unei alimentaţii sănătoase şi să identifice impactul alimentelor nesănătoase asupra organismului;
- Formarea unui stil de viaţă sănătos prin comportamentul alimentar sănătos, participarea regulată la exerciţiu fizic, vizite medicale periodice, somn-relaxare etc.;
- Crearea unui spirit de echipa şi a unei atitudini de grup impotriva celor care atentează la sănătatea noastră.
duminică, 28 decembrie 2014
PREMIUL I-Concursul „Colind de Crăciun” ediţia a IV-a
Asociaţia de ajutorare a copiilor şi tinerilor dotaţi, talentaţi şi din sistemul de protecţie a copilului aflat în dificultate „EUROACTIV” în colaborare cu Palatul Copiilor – Suceava, Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava prin Parteneriatul Educaţional nr.9866 / 18.11.2014, Iulius Mall – Suceava, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului – Suceava Parteneriatul Educaţional nr.68755 / 19.11.2014 şi Asociaţia „Alecs Group” Suceava, au organizat în data de 21.12.2014 Concursul judeţean „Colind de Crăciun” ediţia a IV-a, la Iulius Mall, unde au participat 628 de elevi din 37 de unităţi şcolare şi 3 Centre de Plasament.
Concursul „Colind de Crăciun” se înscrie în calendarul Campaniei „Şanse egale pentru toţi copiii” la a IV-a ediţie, evitând fenomenul de marginalizare a copiilor aflaţi în dificultate, dar şi promovarea tradiţiilor bucovinene.
Juriul a fost compus din 6 membri: doamna Cristina Dumitrescu – Preşedinta Asociaţiei „Produs în Bucovina”; domnişoara Diana Bucătar – de la Biroul Parlamentar nr. 16 al doamnei Deputat Sanda-Maria Ardeleanu; domnul Director Executiv Dan Ionuţ Adomniţei de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului; doamna prof. Beatrice Choleva – director la Palatul Copiilor - Suceava; domnul prof. Mihai Lungoci de la Palatul Copiilor – Suceava, doamna prof. Loredana Ceică de la Inspectoratul Şcolar – Preşedinta juriului.
Premiul I: Centrul de Plasament “Sf. Gheorghe” din Dolhasca, Şcoala Gimnazială din Berchişeşti şi Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” din
Suceava;
Premiul II: Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Suceava, Şcolile
gimnaziale din Ipoteşti, Şerbăneşti, Liceul Tehnologic „Nicanor
Moroşan” din Pîrteştii de Jos,
Serviciul Multifuncţional pentru copii – Gura Humorului, Şcoala gimnazială din Coşna, Şcoala 2 din Vatra Dornei, Şcoala gimnazială „Traian Popovici” din Fundu Moldovei, Şcoala gimnazială „Jean Bart” din Suceava, Şcoala gimnazială Falcău din Brodina,
Serviciul Multifuncţional pentru copii – Gura Humorului, Şcoala gimnazială din Coşna, Şcoala 2 din Vatra Dornei, Şcoala gimnazială „Traian Popovici” din Fundu Moldovei, Şcoala gimnazială „Jean Bart” din Suceava, Şcoala gimnazială Falcău din Brodina,
Premiul III: Centrul de Plasament „Speranţa” din Suceava, Şcoala
gimnazială Baineţ din Muşeniţa, Şcoala „Ion Ciurea” din Fălticeni,
Şcoala gimnazială nr.4 Suceava (învăţământ primar), Colegiul „Andronic
Motrescu” din Rădăuţi, Şcoala gimnazială Botuş din Fundu Moldovei,
Liceul Tehnologic „Mihai Eminescu” din Dumbrăveni,
Menţiuni: Şcolile gimnaziale din Pleşeşti, Calafindeşti, Drăguşeni,
Mălini, Poiana Stampei, „Samuil Isopescu” din Costişa, Şcoala primară
Văşcăuţi din Muşeniţa, Şcoala 1 din Vatra Dornei.
Premiu special: Şcoala Gimnazială „Mihai Halunga” – Hânţeşti care a
încântat publicul numeros cu jocul căiuţilor şi Şcoala gimnazială din
Hârtop.
Elevii şcolii nostre, instruiţi de domnul profesor Bogdan Nistor, ne-au reprezentat şi de această dată cu onoare. De aceea le mulţumim şi îi felicităm!
duminică, 26 octombrie 2014
25 octombrie - Ziua Armatei Române
Anul 2014 este
anul in care s-au implinit 100 de ani de
la izbucnirea Primului razboi mondial (
1914-1918), 70 de ani de la Actul de la
23 August 1944 (regele
Mihai I a decis
demiterea și arestarea lui Ion Antonescu, prim-ministrul României și Conducătorul Statului, a dispus încetarea imediată
a colaborării României cu Puterile Axei și începerea tratativelor de armistițiu cu Aliații și de colaborare militară cu Uniunea
Sovietică ), 25 de ani de la Revolutia din 1989 ( a
constat într-o serie de proteste, lupte de stradă și demonstrații desfășurate
în România, între 16 și 25 decembrie 1989, care au dus la căderea președintelui Nicolae Ceaușescu și la sfârșitul regimului comunist din România).
Ziua de 25 octombrie este una cu semnificații
extrem de importante pentru țara noastră. Pe
25 octombrie s-a născut Regele Mihai
I (93 de ani), iar în această zi este sărbătorită și Ziua Armatei Române. Sunt 70 de ani de cand
Armata Romana a eliberat de sub ocupația horthystă, Transilvania
de Nord.. Sărbătorirea
Zilei Armatei Române este stipulată de Decretul nr. 381 din 01.10.1959. O zi de glorie si de cinstire pentru eroismul si jertfele
prin care, de-a lungul vremii, ostirea noastra si-a ingemanat
faptele de arme cu soarta neamului romanesc, indeplinindu-si misiunea nobila de
a apara unitatea nationala si integritatea teritoriala a statului roman. La 25 octombrie 1944, glorioasa armata romana elibera ultima localitate romaneasca de sub ocupatie
straina: orasul Carei. Prin lupte grele si sangeroase si fapte de eroism,
armata romana a reintregit Transilvania strabuna, leaganul natiunii si
civilizatiei romanesti, din al carui trup fusese rapita partea de nord-vest
prin odiosul dictat de la Viena.
In România
comunistă, serviciul militar era obligatoriu pentru toți cetățenii români,
indiferent de sex, îndeplinindu-se în diferite forme (L14 din 28/12/72, art.
28). Barbații, puteau fi chemați pentru îndeplinirea serviciului militar, de la
20 la 50 de ani, iar femeile de la 18 la 45 de ani (L14 din 28/12/72, art. 29) Admișii și admisele la facultate făceau armata la "termen
redus". Băieții - nouă luni înaintea primului an de facultate., iar studentele se
inițiau în tainele trasului cu pușca pe durata studiilor. La Universitate, în trei ani din totalul de patru, câte o zi pe săptămână
era alocată milităriei. Serviciul militar obligatoriu a fost eliminate din
2007. Forțele Armate Române sunt
formate din trei categorii de arme: Forțele Terestre, Forțele Aeriene, Forțele Navale , aflate sub comanda Statului
Major General, direct subordonat Ministerului
Apărării Naționale. Pe timp de război, Președintele
României este comandatul suprem al
Forțelor Armatei. Dacă înainte de 1990 România avea efective de 300.000 de militari, ulterior armata a fost
restructurată, ajungând la un număr de aproximativ 90.000 prezent. Ca urmare a
aderării României la NATO în 2004, a urmat o perioadă de pregătiri intensive pentru
transformarea armatei într-o instituție profesionistă. O parte dintre militarii
romani, participa la misiuni internationale,
in diferite zone de conflict din lume.
Prof.istorie,
Rosu Genoveva
vineri, 24 octombrie 2014
Toamna poeziei romanesti
În apus de octombrie si miros de fruze uscate, elevii şcolii noastre s-au lăsat purtati de melancolie şi au răsfoit cărţile din bibliotecă. Ziua de astăzi au dedicat-o poeţilor George Bacovia şi George Coşbuc, din operele cărora au citit şi interpretat elevii claselor a V-a B si a VIII-a A.
Activitatea « Toamna poeziei romanesti » a fost organizată de Biblioteca Şcolii Gimnaziale Berchişeşti, cu sprijinul doamnei director Prof. Varvaroi Rachila, al doamnei bibliotecar Lupaescu Lăcrimioara şi al cadrelor didactice prof. Rusu Mihaela şi prof. Ioneac Marinela.
marți, 30 septembrie 2014
Biblioteca, locuinta sufletului meu
Astazi,
30.IX.2014, Scoala Gimnaziala Berchisesti impreuna cu Primaria Berchisesti au
fost gazde actiunii « Ai carte, ai parte ! », actiune organizata
la incheierea proiectului « Biblioteca, locuinta sufletului meu ».
Proiectul,
desfasurat in perioada 01 mai-30 septembrie 2014, a fost organizat de Asociatia
SEVA Suceava, reprezentata prin doamna Angela Zarojanu, in colaborare cu
Federatia Patronala a Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii din judetul
Suceava, Tipografia Lidana, Televiziunea Intermedia Suceava, Casa Corpului
Didactic « George Tofan » Suceava, Ziarul Monitorul de Suceava si
Scoala Gimnaziala Berchisesti. Scopul campaniei a fost dotarea cu carti a
scolilor din mediul rural, campanie care s-a dovedit a fi un succes, biblioteca
scolii noastre beneficiind de aproximativ 1500 de volume.
Nu am fi reusit
acest lucru fara implicarea si munca depusa de doamna bibliotecar Lacramioara
Lupaescu si doamna director Rachila Varvaroi, precum si fara permanentul
sprijin pe care ni-l ofera doamna primar Violeta Taran, la initiativa careia
comunitatea locala, oamenii de rand si oameni de afaceri din zona au donat
carti pentru copiii nostri.
duminică, 21 septembrie 2014
Turneul de mini-rugby "Viorel Lucaci"-Berchişeşti
La începutul lunii septembrie, echipa de rugby a şcolii noastre a participat la a treia ediţie a turneului de mini-rugby ”Viorel Lucaci”, turneu care poartă numele căpitanului echipei Steaua Bucureşti, sportiv care provine din comuna noastră. Competiţia s-a bucurat de un real succes în rândul publicului prezent în numar mare, cu atât mai mult cu cât comuna Berchişeşti a fost gazdă a evenimentului. Acesta a fost organizat de Primăria Berchişeşti, CSŞ Gura Humorului, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Suceava şi Şcoala Berchişeşti, având ca scop promovarea sportului cu balonul oval în zonă şi pregătirea juniorilor sub 16 ani pentru campionatul naţional pe zona Moldova Nord.
La turneu au
participat sportivi de la Clubul Sportiv Şcolar Unirea Iaşi, Clubul Sportiv
Municipal Suceava, Liceul cu Program Sportiv Suceava, Clubul Sportiv Şcolar
Gura Humorului şi, desigur, componenţii echipei Şcolii Gimnaziale Berchişeşti.
După întrecerile
copiilor şi juniorilor, a urmat un meci demonstrativ de old-boys, disputat
între seniori şi fosti jucători.
„După părerea
mea, această ediție cu numărul trei a
Turneului « Viorel Lucaci »a fost cea mai reușită de până acum, din toate punctele de vedere. Deși au fost peste 120 de copii și juniori, îmi pare rău că din cauza lipsei
banilor nu au putut ajunge toate cluburile invitate. Mă bucur că am avut parte
de o prezență numeroasă a oamenilor
din Berchișești. Vreau să mulțumesc Primăriei Berchișești
pentru sprijinul acordat în organizarea turneului, în special doamnei primar
Violeta Țăran, ce a fost trup și suflet alături de noi în echipa de organizatori.
Sperăm să avem finanțare și anul viitor și să facem din acest turneu unul important la
nivel național”, a declarat organizatorul
turneului, Andrei Varvaroi, jucător al echipei de seniori a CSM Suceava și antrenor la juniori la CSȘ Gura Humorului.
Organizatorii competiției, Primăria Berchișești, CSȘ Gura Humorului, DJST Suceava și Școala Berchișești, au
încercat în cadrul turneului să promoveze tinerii sportivi din localitate care
s-au remarcat în competițiile naționale
și internaționale, fie că este vorba de rugby, judo sau canotaj. Primul sportiv din
Berchișești care a fost premiat, simbolic deocamdată, a
fost rugbistul Ciprian Lucaci, jucător în vârstă de 18 ani care a câștigat bronzul cu echipa României de sub 18 ani
la Campionatul European ce a avut loc în Polonia. Descoperit și format la CSȘ Gura Humorului, Ciprian este component al echipei de seniori a CSM
Suceava și din
sezonul viitor va ajunge la Steaua București, echipă cu care a semnat un precontract şi la care va fi coleg cu Viorel Lucaci. Cel de-al doilea sportiv
din Berchișești premiat a fost Luis Horga Bulgariu, elev în clasa a VII-a la şcoala noastră,
judoka ce a făcut și o demonstrație la fața
locului, el fiind multiplu medaliat la Campionatul Național. La aceeași premiere a fost prezentat și canotorul Mihai Ianoș, sportiv care s-a evidențiat în concursurile naționale, balcanice și mondiale prin mai multe medalii cucerite în diferite probe.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)





















