luni, 30 aprilie 2018

"Mașina cu poeți" a oprit la Berchișești

În ultima duminică a lui aprilie, Berchișeștiul a fost gazda întâlnirii literar-artistice a Cenaclului transfrontalier "Mașina cu poeți", la invitația și inițiativa doamnei primar. Importanți oameni de cultură din București, Cernăuți, Mahala, Fălticeni, Radauți, Siret și Suceava ne-au trecut pragul școlii și al comunei, onorându-ne și oferindu-ne momente poetice deosebite.
Elevii școlii noastre au fost bucuroși să încânte oaspeții cu poezii create și recitate de ei, precum și cu minunate cântece interpretate de corul școlii.







luni, 23 aprilie 2018

23 Aprilie- Ziua Internațională a Cărții, Ziua bibliotecarului român


   
Activitatea de astăzi, 23 aprilie 2018, a fost organizată de biblioteca școlii și elevii clasei a VII-a B, împreună cu doamna dirigintă.
Scop: Celebrarea Zilei Bibliotecarului Român și a Zilei Internaționale a cărții și a dreptului de autor prin şezătoarea literară dedicată cărții.




Descrierea activității
Desfășurarea activității sub egida Centenarului Marii Uniri
Demonstrarea adevărului despre ideea că “Ai carte, ai parte!“
Cea mai frumoasă dedicație făcută cărții
Confecționarea de semne de carte, ecusoane
Imagini din cărți sau despre cărți.( desene, fotografii)
Aducerea de argumente- pentru care ar merita să aleagă o carte. Cel puțin 10 motive ce-l determină pe copil să aleagă o carte s-o citească
Dezvoltarea imaginației – cum și-ar imagina fiecare copil o carte sub forma unui obiect vestimentar, ce model ar putea avea, cum ar trebui să arate, ce culoare?
Glume, snoave, zicători, proverbe, expresii celebre despre cărți.

Participanţi: elevii clasei a VII-a B de la Şcoala Gimnazială Berchişeşti.
Argument: „Cărțile sunt oglinzile sufletului.” — Virginia Woolf
Responsabili:
Bibliotecar: Prof.doc. Lupaescu Lacrimioara-Floricica
Diriginte Prof. mat. : Breahnă Cristina

Material realizat de prof.doc. Lupaescu Lacrimioara-Floricica





















luni, 16 aprilie 2018

Lansare proiect: 100 de cărți citite în anul centenarului Marii Uniri

În perioada aprilie 2018-aprilie 2019, în școala noastră se va desfășura proiectul 100 de cărți citite în centenarul Marii Uniri. Elevii vor fi implicați în activități cât mai variate, urmărindu-se cultivarea interesului pentru lectură, facilitarea integrării în mediul şcolar, fructificarea talentelor personale, precum și celebrarea a 100 de ani de la înfăptuirea Unirii.