sâmbătă, 27 octombrie 2018

Elevii școlii, alături de personalități la evenimente culturale


Elevi și cadre didactice de la Școala Gimnazială Berchișești și Școala Primară Corlata au participat la evenimentul deosebit care s-a desfășurat la Centrul Cultural ,,Florin Piersic, la ințiativa doamnei Primar Violeta Țăran și a Consiliului Local, precum și a doamnelor Rozalia Piersic Motrici și Brîndușa Brădățan Piersic, fiice ale satului Corlata. Evenimentul a cuprins lansarea cărții ,,Neamul Florenilor și a lor legendă”și vernisajul expoziției ,,Descoperiri”, având ca autor o personalitate complexă, un om cu iubire și dăruire în tot ceea ce face, Doina Florea Nelega, nepoata  foștilor învățători ai Școlii Corlata, Galafira și Trifon Falat Florea, precum și a sculptorului Vladimir Florea, născut la Corlata.
De asemenea, au fost amenajate două spații speciale, unul dedicat formației locale ,,Cerbul” și celălalt cu numele ,,Vladimir Florea și alte personalități ale localității Corlata”, inaugurate cu ocazia împlinirii a 545 de ani de la prima atestare documentară a satului Corlata. Adela Șulea, cu rădăcini în satul Corlata, a recitat impresionând audiența. Intregul eveniment a fost sub semnul Centenarului, menționat și în toate luările de cuvânt ale invitaților. În cinstea eroilor s-a oficiat o slujbă de pomenire, iar elevii noștri au prezentat un program artistic ce a emoționat publicul. La final, elevele Pușcas Elisa și Puițău Bianca, membre ale Cercului ,,Hai-Hui printre știri!”, au luat un inteviu autoarei Doina Florea Nelega, interviu care va fi detaliat în revista școlii.
prof. Roșu Genoveva
                                                




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu